Quantcast
Channel: CNRED
Viewing all 1272 articles
Browse latest View live

CristinaBuza

dosar-vizare-acte-studii-invatamant-superior

$
0
0

Vizarea actelor de studii din învăţământul superior

Actele de studii din învăţământul superior care pot fi vizate:
  • Diplomele de studii superioare (absolvire, licenţă, masterat, studii postuniversitare, doctorat) sau adeverinţele de absolvire (licenţă şi masterat),
  • Foaia matricolă sau Suplimentul la Diplomă sau situația școlară (anexă la diploma de studii),
  • Programa analitică (anexă la diploma de studii),
  • Certificatul de pregătire didactică,
  • Certificat an pregătitor,
  • Adeverinţă pentru rezultatele obţinute la examenul de licenţă,
  • Adeverinţă care atestă calitatea de student pentru cetăţenii europeni,
  • Adeverinţă de finalizare a studiilor.

Dosarul pentru vizare cuprinde următoarele documente:

  1. Cerere adresată ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice, prin care se solicită vizarea actului de studii:
  • Actele de studii în ORIGINAL pentru care se solicită aplicarea vizei şiîn copie simplă:
      • diploma,
      • adeverinţă de finalizare a studiilor (dacă este cazul),
      • adeverință care atestă calitatea de student (dacă este cazul),
      • suplimentul la diplomă sau foaia matricolă sau situația școlară (dacă este cazul),
      • rezultatele de la examenul de licenţă (dacă este cazul),
      • certificatul de pregătire a personalului didactic (dacă este cazul),
      • suplimentul la certificatul de pregătire a personalului didactic (dacă este cazul),
      • certificat an pregătitor (dacă este cazul),
      • programa analitică (dacă este cazul): în cazul în care se solicită programa analitică, se va prezenta programa analitică în original şi o copie simplă doar după adeverinţa nominală (adică prima pagină);
  • Adeverinţa de autenticitate a diplomei şi a foii matricole/suplimentului la diplomă eliberate de instituţia de învăţământ superior emitentă - în ORIGINAL (documentul ramâne în dosarul depus la CNREDşi nu se returnează)
      • pentru adeverinţele de absolvire nu este necesară prezentarea unei adeverinţe de autenticitate;
      • pentru cetățenii străini, adeverința de autenticitate trebuie să conțină și numărul scrisorii de acceptare la studii/adeverinței de recunoaștere a studiilor în baza cărora au fost acceptați să studieze pe teritoriul României; în caz contrar, se va prezenta de către petent o copie simplă a scrisorii de acceptare/adeverinței de recunoaștere a studiilor sau o copie simplă a diplomei care atestă absolvirea liceului în România. Dacă în suplimentul la diplomă este trecut numărul scrisorii de acceptare la studii, prezentarea copiei scrisorii de acceptare/adeverinței de recunoaștere a studiilor nu mai este necesară.
  • Documente personale de identificare, în copie simplă:
      • actul de identitate al titularului diplomei – buletin de identitate, carte de identitate, carte de identitate provizorie, permis de şedere în România sau paşaport (aflat în termen de valabilitate);
      • certificatul de căsătorie sau de divorţ, când a avut loc o schimbare a numelui;
      • actul de identitate al împuternicitului / delegatului / rudei, dacă este cazul;
      • copie după documentele care dovedesc gradul de rudenie, dacă este cazul.
    Taxele pentru vizarea actelor de studii au fost stabilite prin OMEC nr. 3161/2002 : 5 RON cererea şi 20 RON pentru fiecare act vizat (diploma, supliment la diplomă, programa analitică, etc).
    Exemplu: diplomă + supliment la diplomă = 45 RON
    Foarte important
    Se va verifica de către titular ca toate actele de studii prezentate să fie semnate de către rectorul universităţii şi ştampilate cu sigiliul oficial al universităţii emitente.

    Pentru vizarea diplomei de absolvire, diplomei de licenţă, diplomei de master sau a diplomei de studii postuniversitare este obligatorie prezentarea unei copii simple a foii matricole/suplimentului la diplomă.

    Pentru vizarea certificatului de pregătire a personalului didactic, nivelul I, este obligatorie prezentarea unei copii simple faţă-verso a diplomei de licenţă dacă aceasta a fost vizată anterior. În cazul în care diploma de licenţă nu a fost vizată, se va prezenta o copie faţă-verso a diplomei de licenţă și o copie faţă-verso a foii matricole/suplimentului la diplomă.

    Pentru vizarea certificatului de pregătire a personalului didactic, nivelul II, este obligatorie prezentarea unei copii simple faţă-verso a diplomei de master dacă aceasta a fost vizată anterior. În cazul în care diploma de master nu a fost vizată, se va prezenta o copie față-verso a diplomei de master și o copie față-verso a foii matricole/suplimentului la diplomă.

    Pentru vizarea adeverinței care atestă calitatea de student, a situaţiei şcolare sau a adeverinţei de finalizare a studiilor, cetăţenii străini vor prezenta o copie simplă a diplomei care atestă absolvirea liceului în România sau copia documentului prin care au fost acceptaţi la studii de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (Letter of acceptance, Ordin de Ministru sau Adeverinţă de recunoaştere, după caz).

    Pentru vizarea diplomei de master, a diplomei de studii postuniversitare sau a adeverinţei de finalizare a studiilor de masterat este obligatorie prezentarea unei copii simple faţă-verso a diplomei de licenţă care a permis accesul la aceste studii, dacă aceasta a fost vizată anterior. În cazul în care diploma de licenţă nu a fost vizată, se va prezenta o copie față-verso a diplomei de licență și o copie față-verso a foii matricole/suplimentului la diplomă.

    Pentru vizarea foii matricole/suplimentului la diplomă este obligatorie prezentarea unei copii simple faţă-verso a diplomei dacă aceasta a fost vizată anterior. În cazul în care diploma nu a fost vizată, aceasta va fi prezentată pentru vizare.

    Pentru vizarea programei analitice este obligatorie prezentarea unei copii simple faţă-verso a diplomei şi a foii matricole/suplimentului la diplomă dacă acestea au fost vizate anterior. Dacă nu au fost vizate, aceastea vor fi prezentate pentru vizare.

    vizare-acte-studii-invatamant-superior

    Aplicarea vizei pe actele de studii poate fi solicitată de către:

    1. titularul actului,
    2. soţul sau soţia titularului ori o rudă de gradul 1 cu titularul actului (mamă, tată, frate, soră, fiu, fiică) – fără a fi necesară prezentarea unei procuri speciale notariale,
    3. o altă persoană fizică care prezintă procura notarială specială sau împuternicirea avocaţială; un exemplar original al procurii sau o copie legalizată va rămâne la CNRED,
    4. o persoană juridică care a încheiat cu titularul actului un contract având ca obiect realizarea în numele acestuia a procedurilor necesare pentru aplicarea vizei, prin reprezentant care prezintă delegaţie în acest sens,
    5. instituţiile de învăţământ superior din România care au obţinut acreditarea de funcţionare din partea MEN, pentru absolvenţii cetăţeni străini, prin reprezentant care prezintă delegaţie în acest sens.
    În cazul în care procura notarială a fost întocmită pe teritoriul altui stat, este necesar ca aceasta să îndeplinească următoarele condiţii:
    • să fie tradusă în limba română şi legalizată,
    • să fie apostilată sau supralegalizată de autorităţile competente ale statului pe al cărui teritoriu a fost întocmită, cu excepţia celor întocmite în statele care au încheiat cu România convenții, tratate sau acorduri privind asistența juridică în materie civilă, care prevăd scutirea de orice legalizare, respectiv: Albania, Austria, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Federaţia Rusă, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Franţa, Mongolia, Muntenegru, Polonia, R.P. Chineză, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Ungaria.
    Se acceptă împuternicirile efectuate la ambasadele sau consulatele României din diverse state. Împuternicirile efectuate sub semnătura ambasadorului/consulului nu trebuiesc traduse sau apostilate/supralegalizate.

    Depunerea actelor

    Solicitanții pot depune actele de studii la sediul oricărei instituții de învățământ superior de stat din România sau la Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor.

    Lista instituțiilor de învățământ superior din România care pot prelua actele de studii pentru vizarea acestora de către CNRED o puteți studia aici:

    Persoanele delegate de instituțiile de învățământ superior din România care pot prelua dosarele cu actele de studii pentru vizarea acestora de către CNRED în vederea obţinerii Apostilei de la Haga sau a supralegalizării diplomelor

    Taxa se poate achita la casieria CNRED (program de luni până joi, între orele 9-12 şi 14-15) sau prin Ordin de plată / Mandat Poştal în care să fie menţionat contul de mai jos:
    Beneficiar: Ministerul Educației și Cercetării Științifice
    Cod Fiscal: 13729380
    Banca: Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti - ATCPMB
    Cod IBAN: RO86TREZ70020E330500XXXX
    Cod SWIFT: TREZROBU
    Cod BIC: TREZ
    Important: Pe ordinul de plată sau pe mandatul poştal emis trebuie să fie scris codul IBAN pentru ca plata să fie valabilă!

    Solicitanţii care se prezintă pentru vizare la sediul CNRED vor achita taxa la casieria CNRED.

    Program de lucru

    Primire și procesare dosare: Luni - Joi, între orele 09:00 - 11:00.
    Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice
    Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor
    Str. Spiru Haret nr. 12, parter, camera 14,
    Sector 1, 010176 Bucureşti
    Eliberare acte de studii vizate: în aceeaşi zi, în jurul orei 12:00, pentru dosarele depuse la sediul CNRED.

    Dosarele depuse la sediul instituţiilor de învăţământ superior de stat se returnează în aproximativ zece zile lucrătoare.

    Informaţii suplimentare

    Procedura pentru Vizarea actelor de studii din învăţământul superior poate fi consultată şi prin Punctul de Contact Unic electronic.

    Informaţii prin telefon: de luni până joi, între orele 09:00-12:00.

    Cristian Alexandru MIHĂILESCU, inspector
    E-mail: cristian.mihailescu@medu.edu.ro
    Telefon: 021 405 56 45
    Fax: 021 313 10 13

    dosar-atestate-recunoastere-permise-munca

    $
    0
    0

    Atestate de recunoaştere în vederea obţinerii permiselor de muncă pentru cetăţenii străini din state terţe

    Ordinul Ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5269 / 2015 privind aprobarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a diplomelor şi certificatelor obţinute la absolvirea studiilor universitare de nivel licenţă, master sau postuniversitare la instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate

    Acte necesare

    1. Cerere adresată Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice prin care se solicită recunoaşterea actului de studii:
  • Actele de studii:
  • Documente personale de identificare, în copie simplă:
      • paşaportul cetăţeanului străin (copie după pagina sau paginile care cuprind datele de identificare);
  • Adresă din partea firmei cu specificarea postului pe care respectiva persoană urmează să îl ocupe;
  • Copie simplă a certificatului de înmatriculare a firmei/companiei;
  • Delegaţie pentru angajatul firmei/companiei care va depune dosarul şi va ridica atestatul/atestatele de recunoaştere şi
      • copie a actului de identitate a persoanei imputernicite;
  • Dovada plăţii sumei aferente, în original sau copie certificată:
      • pe chitanţă / ordin de plată / mandat poştal se va menţiona la plătitor numele titularului diplomei, aşa cum este trecut în actul de studii, pentru cetăţenii Uniunii Europene, iar pentru cetăţenii statelor terţe se va trece numele angajatorului (persoană fizică) sau denumirea societăţii comerciale care solicită emiterea atestatului;
      • taxa pentru evaluarea dosarului este de 50 RON.

    dosar-atestate-recunoastere-UE

    $
    0
    0

    Atestate de recunoaştere în vederea accesului pe piaţa forţei de muncă pentru cetăţenii statelor membre UE şi SEE şi Confederaţia Elveţiană şi membrii de familie ai acestora, posesori ai unui permis de şedere (termen lung CE / long term CE)

    Ordinul Ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5269 / 2015 privind aprobarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a diplomelor şi certificatelor obţinute la absolvirea studiilor universitare de nivel licenţă, master sau postuniversitare la instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate

    Acte necesare

    1. Cerere adresată Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice prin care se solicită echivalarea actului de studii:
  • Actele de studii:
      • copie a diplomei:
        • copie legalizată dacă originalul este în limba română,
        • traducerea legalizată în limba română în original a diplomei,
      • copie a foii matricole/suplimentul la diplomă sau
        • traducerea legalizată în limba română în original a foii matricole/suplimentul la diplomă (dacă originalul nu este într-o limbă de circulaţie internaţională),
      • alte documente relevante pentru recunoaşterea diplomelor din domeniile profesiilor reglementate în România,
      • menţionăm că toate actele de studii trebuie să fie vizate cu Apostila de la Haga de autorităţile competente din ţările emitente pentru statele care sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga,
      • iar pentru celelalte state diplomele vor fi supralegalizate sau vor fi însoţite de Adeverinţa de autenticitate emisă de către autorităţile competente din ţara de provenienţă;
  • Documente personale de identificare, în copie simplă:
      • paşaportul cetăţeanului străin (copie după pagina sau paginile care cuprind datele de identificare);
  • Dacă este cazul, împuternicire pentru persoana care va depune dosarul şi va ridica atestatul de recunoaştere şi
      • copie a actului de identitate a persoanei imputernicite;
  • Dovada plăţii sumei aferente, în original sau copie certificată:
      • pe chitanţă / ordin de plată / mandat poştal se va menţiona la plătitor numele titularului diplomei, aşa cum este trecut în actul de studii;
      • taxa pentru evaluarea dosarului este de 50 RON.

    metodologia-privind-echivalarea-perioadelor-de-studii-efectuate-in-strainatate

    $
    0
    0

    Metodologia privind echivalarea de către inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a perioadelor de studii efectuate în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară

    În data de 1 octombrie 2015 a fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 734/2015, Ordinul Ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5268 / 2015 pentru aprobarea Metodologiei privind echivalarea de către inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a perioadelor de studii efectuate în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară, înscrise în Registrul special al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar şi pentru aprobarea modelului atestatului de echivalare a studiilor efectuate în străinătate şi în România.

    metodologia-de-recunoastere-si-echivalare-a-diplomelor-si-certificatelor-obtinute-la-absolvirea-studiilor-universitare

    $
    0
    0

    Metodologia de recunoaştere şi echivalare a diplomelor şi certificatelor obţinute la absolvirea studiilor universitare de nivel licenţă, master sau postuniversitare la instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate

    În data de 2 octombrie 2015 a fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 739/2015, Ordinul Ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5269 / 2015 pentru aprobarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a diplomelor şi certificatelor obţinute la absolvirea studiilor universitare de nivel licenţă, master sau postuniversitare la instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate.

    Noutati

    $
    0
    0

    Noutăţi

    Modificarea şi completarea Legii privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România

    În data de 3 septembrie 2015 a fost actualizat textul Legii nr. 200/2004 cu modificările şi completările prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 43/2015.

    Regulamentul privind procedura de eliberare a cardului profesional european şi aplicarea mecanismului de alertă în temeiul Directivei 2005/36/CE

    Comisia Europeană a adoptat Regulamentul de punere în aplicare privind cardul profesional european, instrument de facilitare a recunoaşterii profesionale în statele membre ale SEE pentru profesiile de asistent medical generalist, farmacist, fizioterapeut, ghid montanşi agent imobiliar. În Romania, se va elibera de către autorităţile competente care gestionează exercitarea profesiilor respective.

    Atestate de echivalare

    În conformitate cu noile reglementări, pentru dosarele privind echivalarea studiilor efectuate de către cetățenii români în afara țării, depuse începând cu data de 12.03.2015 (data registraturii), CNRED va emite atestatele de echivalare a studiilor tehnoredactate pe hârtie A4.

    Plata taxelor pentru evaluarea dosarelor

    Taxele pot fi achitate direct la casieria CNRED, program de luni până joi, între orele 9-12 şi 14-15.

    De asemenea, taxele pentru evaluarea dosarelor pot fi plătite prin Ordin de plată / Mandat Poştal în următorul cont bancar:
    Beneficiar: Ministerul Educației și Cercetării Științifice
    Cod Fiscal: 13729380
    Banca: Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti - ATCPMB
    Cod IBAN: RO86TREZ70020E330500XXXX
    Cod SWIFT: TREZROBU
    Cod BIC: TREZ
    Important: Pe ordinul de plată sau pe mandatul poştal emis trebuie să fie scris codul IBAN pentru ca plata să fie valabilă!

    Începând cu data de 27 februarie 2015, taxele achitate în vechiul cont bancar nu vor fi luate în considerare.

    Publicarea actelor normative pentru punerea în aplicare a programului de revalorizare a formării de asistent medical generalist, efectuate anterior datei aderării la Uniunea Europeană

    Ministerul Educației și Cercetării Științifice a adoptat actele normative necesare pentru punerea în aplicare a programului de revalorizare a formării de asistent medical generalist efectuate anterior datei aderării la Uniunea Europeană prevăzut de Directiva 2013/55/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 2013 de modificare a Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale și a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne („Regulamentul IMI”), respectiv:
    Ambele acte normative au fost avizate de Ordinul Asistenților Medicale Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, autoritatea competentă care acordă dreptul de exercitare, pe teritoriul României, a profesiei de asistent medical generalist.

    Accesul gratuit al cetățenilor la bază de date legislativă națională, gestionată de Ministerul Justiției

    Ministerul Justiției a anunțat lansarea oficială a Portalului legislativ, o aplicație electronică de legislație națională care va permite accesul gratuit al cetățenilor și al instituțiilor publice și private, atât de pe teritoriul României, cât și din spațiul comunitar, la o bază de date legislativă națională, gestionată de Ministerul Justiției.

    Portalul legislativ a fost dezvoltat în cadrul proiectului „Implementarea portalului N-Lex”, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional „Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013”. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 16.486.850 lei, din care 14.013.823 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă din Fondul Social European, iar diferența de 2.473.027 lei este co-finanțarea asigurată de Ministerul Justiției.

    Inițierea acestui proiect de către Ministerul Justiției a fost determinată de necesitatea soluționării unei probleme majore cu care se confruntă la momentul actual societatea românească, și anume asigurarea accesului rapid, liber și neîngrădit al oricărei persoane fizice sau juridice interesate la legislația în formă actualizată și consolidată, condiție esențială pentru cunoașterea, respectarea și aplicarea legii în orice tip de activitate.

    De asemenea, prin conectarea Portalului legislativ al Ministerului Justiției la portalul european de legislație N-Lex, conform obligațiilor asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene, acest proiect răspunde și cerințelor existente la nivel european în ceea ce privește accesul la legislație.

    Portalul legislativ poate fi accesat la adresa http://legislatie.just.roși, prin intermediul criteriilor de căutare disponibile în pagina principală, care generează liste de rezultate ordonate în funcție de relevanță, permite o consultare cât mai facilă de către utilizatori. Informații suplimentare necesare în vederea facilitării accesării Portalului legislativ pot fi obținute prin consultarea ghidului de utilizare, care poate fi descărcat în format electronic direct din Portalul legislativ.

    (Sursa: Comunicat de presă referitor la lansarea oficială a Portalului legislativ - Ministerul Justiţiei)

    Program de completare şi perfecţionare a formării iniţiale pentru aproape 60.000 de asistenţi medicali generalişti din România

    Aproximativ 60.000 de asistenţi medicali generalişti din România, absolvenţi ai învăţământului postliceal şi ai învăţământului superior anterior datei de 1 ianuarie 2007, pot participa, începând din această toamnă, la programul de completare şi perfecţionare a formării iniţiale în vederea îndeplinirii cerinţelor minime de formare prevăzute de directivele europene în vigoare.

    Cel mai important efect al acestei măsuri îl reprezintă facilitarea recunoaşterii automate a acestei calificări în statele membre ale UE, atât pe baza certificatului de revalorizare a competenţelor profesionale (la nivel de învăţământ postliceal), cât şi pe baza diplomei de licenţă de asistent medical generalist, obţinute în conformitate cu legislaţia în vigoare (la nivel de învăţământ universitar). Un alt obiectiv urmărit este creşterea calităţii serviciilor de îngrijire din sănătate.

    Programul va fi pus în aplicare de către şcolile postliceale publice de profil şi de instituţiile de învăţământ superior acreditate, în conformitate cu normele legale naţionale privind accesul la studii, efectuarea şi finalizarea acestora.

    În acest sens, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, şcolile postliceale publice de profil, instituţiile acreditate de învăţământ superior şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România pot accesa fonduri europene în termen de 5 ani de la implementare.

    Programul de revalorizare a fost elaborat, la nivel naţional, cu sprijinul experţilor Comisiei Europene şi ai statelor membre. Documentul a fost aprobat prin ordinul comun al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Sănătăţii nr. 4.317/943/2014şi are avizul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

    (Sursa: Comunicat de presă - Biroul de presă MEN)

    Adeverinţa provizorie de Bacalaureat este echivalentă cu Diploma de Bacalaureat

    Toţi absolvenţii de clasa a XII-a, care au promovat Bacalaureatul, pot să îşi ridice adeverinţele care atestă acest fapt, începând de luni, 14 iulie 2014, ora 8.00, de la sediul unităţilor de învăţământ. Decizia a fost reiterată duminică, 13 iulie, de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, în cadrul videoconferinţei desfăşurate la sediul MEN. La videoconferinţă au participat reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene, reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din România şi reprezentanţii Consiliului Elevilor.

    Precizăm că adeverinţele pot fi utilizate atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru înscrierea în instituţiile de învăţământ superior, fără riscul de a fi respinse. Toate universităţile din România au luat act de această situaţie, iar Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor a transmis deja specimenul de adeverinţă emis de inspectoratele şcolare româneşti către baza de date a reţelei internaţionale ENIC-NARIC. Prin intermediul acestei reţele, creată de Uniunea Europeană, Consiliul Europeişi UNESCO, se comunică toate informaţiile în materie de recunoaştere şi echivalare a documentelor oficiale emise de instituţiile statelor şi de alte instituţii de învăţământ.

    Adeverinţele au o valabilitate de 12 luni.

    (Sursa: Comunicat de presă - Biroul de presă MEN)

    Harta profesiilor reglementate în Uniunea Europeană

    Comisia Europeană a elaborat cu sprijinul autorităţilor competente din statele membre harta interactivă a profesiilor reglementate din fiecare stat membru: http://ec.europa.eu/internal_market/qualifications/regprof/index.cfm?action=map

    Consultarea publică referitoare la costurile administrative legate de introducerea Cardului Profesional European

    Comisia Europeană a lansat consultarea publică referitoare la costurile administrative pentru autorităţile competente legate de introducerea Cardului Profesional European pentru profesiile de asistent medical, medic, farmacist, fizioterapeut, inginer, ghid montan şi agent imobiliar. Termenul-limită de transmitere a contribuţiilor este 16 iunie 2014.

    Consultarea publică privind introducerea Cardului Profesional European

    Comisia Europeană a lansat consultarea publică privind introducerea Cardului Profesional European (European Professional Card - EPC) pentru profesiile de asistent medical, medic, farmacist, fizioterapeut, inginer, ghid montanşi agent imobiliar. Termenul-limită de transmitere a contribuţiilor este 16 iunie 2014.

    Noi reguli ale Uniunii Europene privind recunoașterea calificărilor profesionale obținute în statele membre

    La finele anului 2013 a fost adoptată Directiva 2013/55/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 2013 de modificare a Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale și a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne („Regulamentul IMI”), care introduce noi reguli privind recunoașterea calificărilor profesionale obținute în statele membre ale Uniunii Europene.

    Astfel, s-a creat mecanismul legal pentru introducerea cardului profesional european, acordarea accesului parțial, recunoașterea stagiilor de formare profesională și recurgerea la mecanismul de alertă. De asemenea, au fost aduse modificări în ceea ce privește formarea pentru cele 7 profesii reglementate sectorial, criteriile de recunoaștere în baza sistemului general și cooperarea administrativă între statele membre.

    Totodată, procesul legislativ de revizuire a Directivei 2005/36/CE a constituit prilejul pentru autoritățile române de a modifica, în urma negocierilor derulate cu statele membreși instituțiile UE, clauza privind recunoașterea calificărilor de asistent medical generalist obținute în România anterior datei aderării la UE, în beneficiul profesioniștilor români.

    Statele membre dispun de o perioadă de 2 ani de la intrarea în vigoare a Directivei 2013/55/UE pentru transpunerea acesteia. În acest context, Centrul Național de Echivalare și Recunoaștere a Diplomelor va colabora, în calitate de Coordonator Național pentru Recunoașterea Calificărilor Profesionale, cu autoritățile competente pentru profesiile reglementateși cu instituțiile publice cu drept de inițiativă legislativă în domeniu pentru respectarea acestei obligații de drept al Uniunii Europene.

    În data de 29 ianuarie 2014, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, în prezent Centrul Național de Echivalare și Recunoaștere a Diplomelor, din cadrul Ministerului Educației Naționale a împlinit 15 ani de la înființarea sa cu rolul de a recunoaște, în România, diplomele obținute în străinătate și de a sprijini recunoașterea, peste hotare, a diplomelor românești.

    În acest moment aniversar, Centrul Național de Echivalare și Recunoaștere a Diplomelor mulțumește conducerii și direcțiilor de specialitate ale Ministerului Educației Naționale, instituțiilor de învățământ preuniversitar și universitar, celorlalte instituții ale administrației publice și, nu în ultimul rând, publicului căruia Centrul i se adresează zilnic, așadar, tuturor celor i-au fost alături și care îl vor susține, în continuare, animați de dorința de a construi împreună, cu profesionalism și înțelegere.

    Comisia Europeană organizează Luna pieţei unice (Single Market Month), 23 septembrie - 23 octombrie 2013

    În perioada 23 septembrie - 23 octombrie 2013, Comisia Europeană organizează Luna pieţei unice– o vastă dezbatere publică on-line între persoane fizice, întreprinderi, organizaţii, factori de decizie şi lideri europeni menită să stimuleze schimbul de idei asupra îmbunătăţirii funcționării Pieţei interne.

    Perioada celor 4 săptămâni va fi dedicată unor discuţii tematice privind aspecte-cheie din următoarele domenii:
    Comunicarea interactivă este disponibilă în cele 24 de limbi oficiale ale UE.

    Informaţiile detaliate legate de acest eveniment pot fi accesate la următoarea adresă: http://www.yourideasforeurope.eu .

    Program de lucru cu publicul

    Începând cu data de 15 mai 2013 programul de lucru cu publicul la CNRED este următorul:
    • eliberarea atestatelor de echivalare/recunoaştere a diplomelor: luni-joi, între orele 9-12;
    • audienţe: luni-joi, între orele 10-12 - programările pentru audienţe se pot face telefonic sau în scris (cerere/e-mail).
    Programul pentru vizarea actelor de studii din învăţământul superior:
    • primire și procesare dosare: luni-joi, între orele 9-11,
    • eliberare acte de studii vizate: în aceeaşi zi, între orele 11-12.

    Acord recunoaştere academică România - Franţa

    În data de 30 aprilie 2013 a intrat în vigoare Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze privind recunoaşterea academică a diplomelor şi a perioadelor de studii din învăţământul superior, semnat la Bucureşti la 18 octombrie 2012.

    Exercitarea profesiei de monitor/instructor de schi

    În anumite state membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România, exercitarea profesiei de monitor/instructor de schi se va realiza în baza Memorandumului privind proiectul pilot pentru emiterea în Uniunea Europeană a cardului profesional european pentru monitorii/instructorii de schi.

    În România, cardul profesional european va fi eliberat de Federația Română de Schi Biatlon, în calitate de autoritate competentă.

    Ghidul de aplicare a Memorandumului privind proiectul pilot pentru emiterea în Uniunea Europeană a cardului profesional european pentru monitorii/instructorii de schi

    Comisia Europeană promovează în rândul utilizatorilor interni şi externi utilitatea Sistemului de Informare al Pieţei Interne (IMI)

    IMI este o aplicaţie online sigură care permite autorităţilor naţionale, regionale şi locale să comunice rapid şi uşor cu omologii lor de peste hotare. IMI este accesibil prin Internet, fără a fi necesară instalarea unui software suplimentar.

    IMI este dezvoltat de către Comisia Europeană împreună cu statele membre ale Uniunii Europene pentru a face cooperarea administrativă transfrontalieră uşoară şi mai rapidă.

    Comisia Europeană a realizat un videoclip care prezintă Sistemul IMI: http://www.universalsubtitles.org/en/videos/Op9IB8JJquIG/info/all-about-imi/

    15 ani de la semnarea Convenţiei de la Lisabona

    Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor a participat, în perioada 19-20 iunie 2012, la aniversarea a 15 ani de la semnarea Convenţiei de la Lisabona. Sub patronajul Consiliului Europei, Comisiei Europene și UNESCO, evenimentul s-a desfăşurat la Toledo, Regatul Spaniei și a fost găzduit de Universitatea Castilia - La Mancha.

    Legitimată în spațiul european al învățământului superior, Convenția de la Lisabona a fost dezvoltată de Consiliul Europei și UNESCO și adoptată la Lisabona în aprilie 1997. România, alături de alte 53 de state semnatare, a ratificat Convenţia de la Lisabona prin Legea nr. 172 din 2 octombrie 1998.

    Dezbaterile prilejuite de această reuniune aniversară s-au axat pe stadiul evoluţiei și al implementării Convenţiei, necesitatea modernizării ca urmare a modificărilor produse în sistemele educaționale din statele semnatare și în contextul dinamic al mobilității academice şi profesionale în spaţiul european. Rolul și importanța Centrelor Naționale de Informare în asigurarea schimbului de informații cu privire, mai ales, la instituțiile și programele de învățământ superior, dimensiunea instituțională a implementării Convenției au constituit alte teme de discuție pe agenda evenimentului.

    Conferinţa internaţională a Centrelor de recunoaştere a diplomelor

    Sub egida Consiliului Europei, Comisiei Europene și UNESCO, în perioada 17-19 iunie 2012 s-au desfășurat la Toledo, Regatul Spaniei, lucrările celei de-a 19 Conferinţe a centrelor membre ale reţelelor ENIC (European Network of Information Centres - Reţeaua Europeană a Centrelor de Informare pentru recunoaşterea academică şi mobilitate) și NARIC (National Academic Recognition Information Centres– Centrele Naţionale de Informare şi Recunoaştere Academică).

    Pe agenda Conferinţei s-au regăsit, printre altele, subiecte precum stadiul şi impactul implementării Convenţiei de la Lisabona privind recunoaşterea studiilor şi a procesului Bologna, funcționalitatea convențiilor regionale de recunoaștere a studiilor, promovarea și modernizarea site-ului ENIC/NARIC în scopul accesului la informație a cetățenilor, tendințe în construcția unui sistem global de recunoaștere a studiilor.

    Participant în calitate de membru al rețelelor ENIC-NARIC, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor a fost reales cu această ocazie pentru un nou mandat, în funcţia de vicepreşedinte al reţelei ENIC.

    Anunț de selecție pentru realizarea unui studiu privind actualizarea Anexei IV din Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale

    În contextul inițierii procedurii legislative de adoptare a propunerii de amendare a Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale, Comisia Europeană a lansat anunțul de selecție pentru realizarea unui studiu privind actualizarea Anexei IV din Directivă (Anexa IV prevede lista activităților care beneficiază de recunoaștere în baza experienței profesionale).

    Informațiile privind derularea procedurii de selecție pot fi accesate de pe pagina web a Comisiei Europene, Direcția Generală Piață Internă și Servicii: http://ec.europa.eu/dgs/internal_market/calls/index_fr.htm

    Adeverinţa de conformitate cu Directiva 2005/36/CE pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar

    Pentru informaţii despre adeverinţa de conformitate pentru cadrele didactice preuniversitare contactaţi Direcţia Reţeaua Şcolară şi Resurse Umane - http://edu.ro/index.php/articles/text/11861:
    Dorina Mihaela BOGDAN
    Consilier Superior
    Str. General Berthelot, nr. 28-30, cam. 61
    Tel.: 021 4056200 / 021 4056300 interior 1392 / 1141
    bogdan.dorina@medu.edu.ro

    Începând cu data de 17 iunie 2014, în conformitate cu Ordinul de Ministru nr. 3590 / 2014, dosarele pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar care solicită eliberarea adeverinţei de conformitate cu Directiva 2005/36/CE sunt primite de Direcţia Generală Management, Resurse Umane şi Reţea Şcolară Naţională din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

    Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 3590 / 2014 pentru aprobarea Metodologiei privind eliberarea, pentru cetăţenii care au studiat în România, a adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, în vederea desfăşurării activităţii didactice în străinătate abrogă OMECTS nr. 3973 / 2012şi poate fi descărcat de la adresa http://cnred.edu.ro/pdf/OM-3590-2014.pdf (4 pagini / 1 MB).

    Începând cu data de 25 mai 2012, în conformitate cu Ordinul de Ministru nr. 3973 / 2012, dosarele pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar care solicită eliberarea adeverinţei de conformitate cu Directiva 2005/36/CE sunt primite de Direcţia Generală Management, Resurse Umane şi Reţea Şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

    Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3973 / 2012 pentru aprobarea Metodologiei privind eliberarea pentru cadrele didactice din România a adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale poate fi descărcat de la adresa http://cnred.edu.ro/pdf/OM-3973-2012.pdf (2 pagini / 1,23 MB).

    Adeverinţa pentru drept de predare

    Începând cu data de 25 mai 2012, dosarele pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar care solicită eliberarea adeverinţei pentru drept de predare sunt primite de Direcţia Generală Management, Resurse Umane şi Reţea Şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

    Pentru informaţii despre adeverinţa pentru cadrele didactice preuniversitare contactaţi Direcţia Reţeaua Şcolară şi Resurse Umane - http://edu.ro/index.php/articles/text/11861:
    Dorina Mihaela BOGDAN
    Consilier Superior
    Str. General Berthelot, nr. 28-30, cam. 61
    Tel.: 021 4056200 / 021 4056300 interior 1392 / 1141
    bogdan.dorina@medu.edu.ro

    Lansarea forumului CNRED pentru discuţii despre recunoaşterea şi echivalarea diplomelor

    Prin intermediul forumului public sunt oferite o serie de mijloace de comunicare, informaţii şi ştiri referitoare la activitatea Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor.

    Opiniile, sondajele şi documentele care vor fi publicate în acest forum nu reprezintă poziţia oficială a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, ci a utilizatorilor care le publică. Poziţia oficială a Centrului este exprimată doar în paginile web şi în documentele publicate pe site-ul http://cnred.edu.ro.

    Folosirea acestui forum, disponibil la adresa www.cnred.edu.ro/#Forum, presupune acceptarea în totalitate a termenilor şi condiţiilor de utilizare a forumului.

    Concursul de creaţie pe tema Pieţei unice europene

    În contextul împlinirii a 20 de ani de la crearea Pieței unice europene, Comisia Europeană a lansat, în cursul lunii aprilie 2012, un concurs tematic adresat persoanelor născute în anul 1992, care sunt invitate să împărtășească, în scris, experiențele personale privind rolul pe care Piața unică l-a jucat și continuă să-l joace în viața lor.

    Detalii cu privire la desfășurarea concursului pot fi aflate consultând pagina web creată, în acest sens, de Comisia Europeană - http://generation1992.eu/ro/home.

    Informaţii privind acţiunile organizate de Comisia Europeană în cadrul Săptămânii Pieţei Unice pot fi accesate la pagina web creată în acest sens: http://www.singlemarket20.eu/ro.

    Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor împreună cu instituţiile de învăţământ superior de stat simplifică mecanismul de vizare a actelor de studii obţinute în România pentru apostilarea sau supralegalizarea acestora

    CNRED simplifică, începând cu luna mai 2012, mecanismul de colectare şi soluţionare a solicitărilor pentru obținerea vizei pe actele de studii și pe anexele actelor de studii.

    Cu sprijinul universităților, CNRED vă oferă posibilitatea de a depune dosarul pentru vizarea actelor de studii la sediul instituției de învățământ superior de stat celei mai apropiate de locul în care dumneavoastră vă aflați. Dosarul va fi transmis de către universitate către CNRED pentru aplicarea vizei pe actele dvs. de studii.

    În situația în care vă este mai facil să vă adresați instituției noastre, CNRED vă stă la dispoziție în continuare pentru soluționarea cererilor de vizare.

    Link-uri utile:

    OMEN nr. 5436/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru vizarea actelor de studii şi a anexelor la actele de studii emise de instituţiile de învăţământ superior din România

    OMEN nr. 3579/2012 privind modificarea Normelor metodologice pentru vizarea actelor de studii şi a anexelor la actele de studii emise de instituţiile de învăţământ superior din România, aprobate prin OMEN nr. 5436/2011

    Universităţile româneşti – partenerii CNRED în recunoaşterea diplomelor din străinătate pentru continuarea studiilor în România

    Începând cu data de 11 aprilie 2012, CNRED facilitează accesul la studii în România pentru cetăţenii din spațiul european, care au absolvit un ciclu de studii în străinătate care nu corespunde celor trei cicluri de studii universitare tip Bologna implementate în România.

    Astfel, în cazul în care programul de studii tip Bologna absolvit de dumneavoastră în străinătate pentru respectivul ciclu de studii nu corespunde ca durată/număr de credite/specializare cu programul similar din România, aveţi posibilitatea de a vă adresa direct unei instituţii de învăţământ superior pentru continuarea studiilor. Diferenţele dintre programul de studii din străinătate şi din România vor fi evaluate direct de către specialiştii în recunoaşterea studiilor din cadrul respectivei instituţii de învăţământ superior.

    De asemenea, în situaţia în care diploma din străinătate nu corespunde unui ciclu de tip Bologna, dar întruneşte condiţiile pentru admiterea, în România, în ciclul de studii următor, adresați-vă instituţiei de învăţământ superior pentru evaluarea solicitării dvs. de a vă continua studiile (de exemplu, diplomele în domeniile de inginerie cu o durată de 5 ani, diplomele de licenţă de 4 ani).

    Aceiaşi specialişti vă stau la dispoziţie pentru recunoaştere şi în cazul în care sunteţi absolvent al ciclurilor de licenţă şi master care cumulate nu întrunesc minimum de 300 ECTS pentru a vă asigura accesul la studii doctorale.

    În toate aceste situaţii, trebuie să vă adresați CNRED numai pentru recunoașterea cu diploma de Bacalaureat a diplomei care a dat acces la studii superioare în străinătate.

    Link-uri utile:

    OMEN nr. 3677/2012 privind echivalarea şi recunoaşterea actelor de studii obţinute în străinătate, care nu corespund celor trei cicluri de studii universitare tip Bologna implementate în România

    Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare

    HG nr. 966/2011 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituțiilor de învățământ superior, a domeniilor și programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, a locațiilor geografice de desfășurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ sau limbă de predare, precum și a numărului maxim de studenți care pot fi școlarizați, cu modificările și completările ulterioare

    OMEN nr. 3313/2012 privind cadrul general de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat pentru anul universitar 2012-2013

    certificare-autenticitate-acte-studii

    $
    0
    0

    dosar-echivalare-studii-universitare-licenta

    $
    0
    0

    Echivalarea studiilor universitare - licenţă

    Ordinul Ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5269 / 2015 privind aprobarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a diplomelor şi certificatelor obţinute la absolvirea studiilor universitare de nivel licenţă, master sau postuniversitare la instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate

    Actele necesare ECHIVALĂRII STUDIILOR UNIVERSITARE - LICENŢĂ efectuate în străinătate

    1. Cerere tipizată adresată Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice prin care se solicită echivalarea actului de studii:
  • Actul de identitate valabil şi dovada schimbării numelui (dacă este cazul), în copie:
      • actul de identitate aflat în termen de valabilitate – paşaport românesc sau carte de identitate,
      • certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie, în limba română – în cazul în care numele înscris pe diplomă nu mai coincide cu cel din actul de identitate.
  • Actul de studii ce face obiectul cererii:
  • Foaia matricolă/suplimentul la diplomă sau orice alt document de studiu din care să rezulte parcursul școlar:
      • în copie simplă şi traducere legalizată în limba română pentru actele redactate în limbi străine sau
      • în copie legalizată (dacă actul de studii este redactat în limba română);
  • Diploma care a dat acces la programul de studii pentru care se solicită echivalarea/ recunoașterea (Diploma de bacalaureat sau echivalentul acesteia):
  • Alte documente relevante pentru recunoașterea diplomelor obținute pentru exercitare profesiile reglementate:
      • ex. programele analitice ale cursurilor efectuate, descrierea completă a cursurilor/materiilor studiate, documente referitoare la efectuarea cursurilor postuniversitare etc.;
      • pentru profesiile reglementate sunt necesare programele analitice ale cursurilor efectuate (descrierea completă a cursurilor/materiilor studiate) pentru obţinerea actului de studii ce urmează a fi echivalat:
        • copie simplă sau
        • traducerea legalizată a acestora;
      • pentru studiile în domeniul medical, specialitatea medicină dentară, se vor depune şi documente referitoare la efectuarea rezidenţiatului (diplomă, anexă, programa analitică);
  • Formularul Autorizarea pentru verificare - "Authorization for verification" completat;
  • Copie simplă după dovada achitării taxei de evaluare a dosarului, în valoare de 50 lei:
      • pe chitanţă / ordin de plată / mandat poştal se va menţiona la plătitor numele titularului diplomei, aşa cum este trecut în actul de studii.

    dosar-echivalare-studii-universitare-master

    $
    0
    0

    Echivalarea studiilor universitare - master

    Ordinul Ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5269 / 2015 privind aprobarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a diplomelor şi certificatelor obţinute la absolvirea studiilor universitare de nivel licenţă, master sau postuniversitare la instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate

    Actele necesare ECHIVALĂRII STUDIILOR UNIVERSITARE - MASTER efectuate în străinătate

    1. Cerere tipizată adresată Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice prin care se solicită echivalarea actului de studii:
  • Actul de identitate valabil şi dovada schimbării numelui (dacă este cazul), în copie:
      • actul de identitate aflat în termen de valabilitate – paşaport românesc sau carte de identitate,
      • certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie, în limba română – în cazul în care numele înscris pe diplomă nu mai coincide cu cel din actul de identitate.
  • Actul de studii ce face obiectul cererii:
  • Foaia matricolă/suplimentul la diplomă sau orice alt document de studiu din care să rezulte parcursul școlar:
      • în copie simplă şi traducere legalizată în limba română pentru actele redactate în limbi străine sau
      • în copie legalizată (dacă actul de studii este redactat în limba română);
  • Diploma care a dat acces la programul de studii pentru care se solicită echivalarea/ recunoașterea (Diploma de Licenţă sau echivalentul acesteia):
  • Alte documente relevante pentru recunoașterea diplomelor obținute pentru exercitare profesiile reglementate:
      • ex. programele analitice ale cursurilor efectuate, descrierea completă a cursurilor/materiilor studiate, documente referitoare la efectuarea cursurilor postuniversitare etc.;
      • pentru profesiile reglementate sunt necesare programele analitice ale cursurilor efectuate (descrierea completă a cursurilor/materiilor studiate) pentru obţinerea actului de studii ce urmează a fi echivalat:
        • copie simplă sau
        • traducerea legalizată a acestora;
  • Formularul Autorizarea pentru verificare - "Authorization for verification" completat;
  • Copie simplă după dovada achitării taxei de evaluare a dosarului, în valoare de 50 lei:
      • pe chitanţă / ordin de plată / mandat poştal se va menţiona la plătitor numele titularului diplomei, aşa cum este trecut în actul de studii.

    echivalare-studii-superioare

    echivalare-studii-universitare-persoane-care-au-dobandit-cetatenia-romana

    $
    0
    0

    Echivalarea studiilor universitare pentru persoanele care au dobândit cetățenia română și dețin atestat de recunoaștere

    Ordinul Ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5269 / 2015 privind aprobarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a diplomelor şi certificatelor obţinute la absolvirea studiilor universitare de nivel licenţă, master sau postuniversitare la instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate

    Actele necesare

    1. cerere;
    2. copia atestatului de recunoaștere;
    3. copia și traducerea legalizată în limba română a diplomei de studii recunoscute;
    4. copia actului de identitate valabil şi dovada schimbării numelui (dacă este cazul), în copie;
    5. copie după dovada achitării taxei în valoare de 50 lei;Taxa se poate achita la casieria CNRED (program de luni până joi, între orele 9-12 şi 14-15) sau prin Ordin de plată / Mandat Poştal în care să fie menţionat contul de mai jos:
      Beneficiar: Ministerul Educației și Cercetării Științifice
      Cod Fiscal: 13729380
      Banca: Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti - ATCPMB
      Cod IBAN: RO86TREZ70020E330500XXXX
      Cod SWIFT: TREZROBU
      Cod BIC: TREZ
      Important: Pe ordinul de plată sau pe mandatul poştal emis trebuie să fie scris codul IBAN pentru ca plata să fie valabilă!
    6. alte documente suplimentare, dacă este cazul.

    Depunerea actelor

    Dosarul astfel întocmit se depune la Registratura ministerului, în programul de lucru cu publicul, de luni până vineri:
      • Luni, Marţi, Miercuri şi Joi, între orele 09:00-11:00 şi 14:00-16:00
      • Vineri, între orele 09:00-11:00
    sau prin poştă, către Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, la adresa:
    Registratura Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice
    Str. Spiru Haret, nr. 10, Sector 1, 010176 Bucureşti

    Evaluarea dosarelor

    Conform Metodologiei, durata de soluționare a dosarelor este de 30 zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului complet la Registratura M.E.C.Ș., iar pentru dosarele care sunt înaintate spre evaluare CNED, termenul se prelungește în mod corespunzător.

    Termenul de soluționare se poate prelungi în cazuri justificate, solicitantul fiind anunţat în scris, prin curier poștal sau poștă electronică. În cazuri temeinic motivate și a unei cereri însoțite de documente justificative, dosarele pot fi soluționate cu prioritate, cu respectarea procedurilor legale.

    În termen de 20 zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului, CNRED verifică existența tuturor documentelor prevăzute la art. 9 și înștiințează solicitantul în scris, prin curier poștal sau poștă electronică, în cazul în care constată că dosarul nu este complet.

    Dosarul trebuie completat în termen de un (1) an de la data primirii înștiințării, în caz contrar, CNRED clasează dosarul, urmând ca reluarea procedurii să se facă în baza depunerii unui nou dosar.

    Nu se soluţionează până la momentul completării dosarele care nu îndeplinesc următoarele condiţii:
    • să conţină toate documentele specificate în lista publicată;
    • să fie completate toate rubricile din cererea tipizată, inclusiv căsuţa "Dovada plăţii" cu nr. chitanţei sau O.P.
    Dosarele se verifică numai de către inspectorii CNRED la momentul procesării.

    Eliberarea atestatelor de echivalare

    Eliberarea atestatelor se va efectua după programul Luni - Joi, între orele 09:00 - 12:00, la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice:
    Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor
    Str. Spiru Haret, nr. 12, Sector 1, 010176 Bucureşti
    În zilele de vineri nu se lucrează cu publicul.

    Atestatul de recunoaștere/echivalare a studiilor se eliberează:
    • titularului sau unei persoane împuternicite (care se prezintă la sediul CNRED cu un act de identitate valabil şi procură notarială) sau
    • la cererea scrisă a solicitantului, se transmite prin scrisoare recomandată la adresa indicată de acesta, cu excepția atestatelor de recunoaștere/echivalare emise anterior intrării în vigoare a prezentului ordin.
    Atestatul de recunoaștere completat și neridicat se păstrează în arhiva M.E.C.Ș. cu termen permanent.

    În conformitate cu noile reglementări, pentru dosarele depuse începând cu data de 12.03.2015 (data registraturii), CNRED va emite atestatele de echivalare a studiilor tehnoredactate pe hârtie A4.

    Eliberarea duplicatului pentru atestatul de echivalare

    În cazul pierderii, distrugerii complete sau deteriorării parţiale a atestatului de echivalare/recunoaştere, se poate elibera un duplicat al acestuia.

    Pentru eliberarea duplicatului, solicitantul adresează, în scris, o cerere, însoţită de următoarele documente: copie legalizată a actului de studii care a fost recunoscut/echivalat; copie a actului de identitate; dovada plăţii taxei în valoare de 50 lei; declarație notarială cu privire la încadrarea în una din situțiile menționate la alin. (5).

    Informaţii suplimentare

    Procedura pentru Echivalarea studiilor superioare de licenţă efectuate în străinătate de cetăţenii români poate fi consultată şi prin Punctul de Contact Unic electronic.

    Informaţii prin telefon: de luni până joi, între orele 09:00-12:00.

    Alina NISTOR, consilier
    E-mail: nistor.alina@medu.edu.ro
    Telefon: 021 405 63 12
    Fax: 021 313 10 13

    Lucica GHEORGHICEAN, consilier
    E-mail: lucica.gheorghicean@medu.edu.ro
    Telefon: 021 405 63 26
    Fax: 021 313 10 13

    dosar-echivalare-studii-universitare-persoane-care-au-dobandit-cetatenia-romana

    $
    0
    0

    Echivalarea studiilor universitare pentru persoanele care au dobândit cetățenia română și dețin atestat de recunoaștere

    Ordinul Ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5269 / 2015 privind aprobarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a diplomelor şi certificatelor obţinute la absolvirea studiilor universitare de nivel licenţă, master sau postuniversitare la instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate

    Actele necesare

    1. cerere;
    2. copia atestatului de recunoaștere;
    3. copia și traducerea legalizată în limba română a diplomei de studii recunoscute;
    4. copia actului de identitate valabil şi dovada schimbării numelui (dacă este cazul), în copie;
    5. copie după dovada achitării taxei în valoare de 50 lei;Taxa se poate achita la casieria CNRED (program de luni până joi, între orele 9-12 şi 14-15) sau prin Ordin de plată / Mandat Poştal în care să fie menţionat contul de mai jos:
      Beneficiar: Ministerul Educației și Cercetării Științifice
      Cod Fiscal: 13729380
      Banca: Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti - ATCPMB
      Cod IBAN: RO86TREZ70020E330500XXXX
      Cod SWIFT: TREZROBU
      Cod BIC: TREZ
      Important: Pe ordinul de plată sau pe mandatul poştal emis trebuie să fie scris codul IBAN pentru ca plata să fie valabilă!
    6. alte documente suplimentare, dacă este cazul.

    echivalare-perioade-studii-preuniversitare-clasele-0-10

    $
    0
    0

    Echivalarea de către inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a perioadelor de studii efectuate în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară

    Ordinul Ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5268 / 2015 pentru aprobarea Metodologiei privind echivalarea de către inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a perioadelor de studii efectuate în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară, înscrise în Registrul special al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar şi pentru aprobarea modelului atestatului de echivalare a studiilor efectuate în străinătate şi în România

    Inspectorate şcolare

    Adresa WebE-mailTelefonFaxAdresa
    1Municipiul Bucureştiinfo@ismb.edu.ro021 211 8496021 210 4851Bucureşti, Sector 2, Strada Icoanei nr.19
    2Albaoffice@mail.albanet.ro0258 811 6620258 817 663Alba Iulia, Strada Gabriel Bethlen nr.7
    3Aradinf_arad@yahoo.com0257 280 8660257 214 746Arad, B-dul Decebal nr.32
    4Argeşinfo@isj.arges.ro0248 218 3660248 219 743Piteşti, B-dul. Eroilor nr.4-6
    5Bacăuisjbacau@isj.bc.edu.ro0234 511 8990234 571 038Bacău, Strada Oituz nr.24
    6Bihorisjbihor@yahoo.com0359 436 210 sau 0359 210 2110259 418 016Oradea, Strada Mihai Eminescu nr.11
    7Bistriţa-Năsăudinspectori@isjbn.ro0263 213 5290263 116 654Bistrița, Strada 1 Decembrie nr.5
    8Botoşaniisj@isj.bt.edu.ro0231 584 0500231 584 052Botoșani, Strada Nicolae Iorga nr.28
    9Braşovisj@rdsbv.ro0268 511 1110268 475 621Brașov, Strada Şirul Dima nr.4
    10Brăilaisjbr@easynet.ro0239 614 0880239 614 060Brăila, B-dul Al. I. Cuza nr.172
    11Buzăuisjbz@mail.hasdeu.bz.edu.ro0238 721 6550238 414 655Buzău, Strada Al. Marghiloman nr.30
    12Caraş-Severinisjcaras@cs.ro0255 210 6790255 216 042Reșița, Strada Ateneului, Complexul 1
    13Călăraşiisjcalarasi@gmail.com0242 315 9490242 312 810Călărași, Strada Sloboziei nr.28
    14Clujcluj@isjcj.ro0264 590 9990264 592 832Cluj-Napoca, Piaţa Ștefan cel Mare nr.4
    15Constanţaisj-cta@isjcta.ro0241 550 5820241 618 880Constanța, Strada Mihai Eminescu nr.11
    16Covasnaoffice@isj.educv.ro0267 314 7820267 351 482Sfântul Gheorghe, Strada Victor Babeș nr.15C
    17Dâmboviţaisjdb@isj-db.ro0245 211 891 sau 0245 620 9310245 613 723Târgoviște, Calea Domnească nr. 127
    18Doljisjdolj@isj.dj.edu.ro0251 420 961 sau 0351 407 3950251 421 824Craiova, Strada Ion Maiorescu nr.6
    19Galaţiinfo@isj.gl.edu.ro0236 463 078 sau 0236 460 1700236 319 396Galați, Strada Portului nr.57 bis
    20Giurgiuisjgiurgiu@yahoo.com0246 2142550246 213 986Giurgiu, Strada Portului nr.17
    21Gorjisjgj@utgjiu.ro0253 2271770253 224 750Târgu Jiu, Strada Victoriei nr.132-134
    22Harghitaisjhr@isjhr.eduhr.ro0266 312 5140266 371 061Miercurea Ciuc, Piaţa Libertății
    23Hunedoarainspectorat@isj.hd.edu.ro0254 229 0300254 215 034Deva, Strada Gheorghe Barițiu nr.2
    24Ialomiţaoffice@inspectorat.ro0243 231 8250243 231 825Slobozia, Strada Lacului nr.19
    25Iaşioffice@isjiasi.ro0232 260 0980232 267 705Iași, Strada Bălcescu nr.26
    26Ilfovsecretariat@isjilfov.ro021 317 3650021 317 3654București, Sector 5, Calea 13 Septembrie nr.209
    27Maramureşisjmm@isjmm.ro0262 212 1140262 211 992Baia Mare, Strada Petofi Șandor nr. 14
    28Mehedinţiisj@isj.mh.edu.ro0252 315 5790252 311 223Drobeta-Turnu Severin, Strada Mihai Gușiță nr.6
    29Mureşisjmures@edums.ro0265 213 7790265 218 473Târgu Mureș, Strada Victor Babeș nr.11
    30Neamţisj_neamt@yahoo.com0233 214 8600233 215 807Piatra Neamț, Strada Lt. Drăghiescu nr.4A
    31Oltsecretariat@isjolt.ot.edu.ro0249 410 9270249 412 801Slatina, Strada Ec.Teodoroiu nr.64B
    32Prahovaisjph@isj.ph.edu.ro0244 577 5510244 577 400Ploiești, Strada Democraţiei nr.35
    33Satu-Mareisjsm@isj.sm.edu.ro0261 717 9980261 713 441Satu Mare, Strada 1 Decembrie 1918 nr.6
    34Sălajisjsalaj@isj.sj.edu.ro0260 661 3910260 619 190Zalău, Strada Unirii nr.2
    35Sibiuoffice@isjsibiu.ro0269 210 4660269 210 817Sibiu, Strada Berăriei nr.2
    36Suceavaisjsv@yahoo.com0230 216 1020230 520 637Suceava, Calea Unirii nr.15
    37Teleormanisjteleo@yahoo.com0247 312 7120247 317 092Alexandria, Strada Carpați nr.15
    38Timişisjtim@mail.dnttm.ro0256 305 7990256 490 429Timișoara, B-dul. C.D.Loga nr.3
    39Tulceaisjtl@isjtl.edu.ro0240 515 7710240 511 886Tulcea, Strada Dobrogeanu Gherea nr.3-4
    40Vasluiisjvaslui@isj.vs.edu.ro0235 311 9280235 311 715Vaslui, Strada Donici nr.2
    41Vâlceaisjvl@vl.edu.ro, isjvl@yahoo.com0350 431 5710250 730 587Râmnicu Vâlcea, Strada Nicolae Bălcescu nr.30
    42Vranceaisjvrancea@yahoo.com0237 214 2360237 214 499Focşani, Strada Dornei nr.5
    Adresă web recomandată: http://www.edu.ro/index.php/articles/c255/
    CNRED nu este responsabil pentru conţinutul paginilor web recomandate!

    Reguli-de-procedura

    $
    0
    0

    Proceduri şi acte necesare

    Cetăţeni româniCetăţeni din state membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European și din Confederaţia Elveţiană / membru de familie / protecţie subsidiarăCetăţeni ai unui stat terţ
    0Echivalarea de către inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a perioadelor de studii efectuate în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară (clasa pregatitoare - clasa a X-a)
    Study in Romania

    Etudier en Roumanie
    1Echivalarea perioadelor de studii preuniversitare absolvite în străinătate (pentru clasele a XI-a și a XII-a)
    Recunoaşterea academică reprezintă evaluarea unei diplome în funcţie de: tipul de program de studii, numărul de credite transferabile, conţinut, formare, domeniu, specializare, calificare profesională (Suplimentul la Diplomă), prin comparaţie cu sistemul românesc de învăţământ, în vederea stabilirii nivelului pe care acestea le conferă în învăţământul românesc. Recunoaşterea academică se realizează în vederea continuării studiilor într-un alt stat decât cel în care a fost obţinută diploma în cauză.

    Echivalarea studiilor preuniversitare

    2Echivalarea diplomelor obţinute de cetățenii români la o unitate de învățământ care organizează și desfășoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară

    3Echivalarea diplomelor de şcoală postliceală şi de şcoală profesională obţinute în străinătate de cetăţenii români

    4Echivalarea diplomei de Bacalaureat obţinute în străinătate de cetăţenii români

    5Echivalarea diplomei de Bacalaureat şi a diplomei de şcoală profesională/postliceală obţinute în Republica Moldova de cetăţenii români

    Recunoașterea studiilor preuniversitare

    12Recunoaşterea studiilor cetăţenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European și din Confederaţia Elveţiană pentru înscrierea la studii universitare de licenţă

    Echivalarea studiilor superioare

    6Echivalarea studiilor universitare de licenţă efectuate în străinătate de cetăţenii români

    7Echivalarea studiilor universitare de master efectuate în străinătate de cetăţenii români

    7bisEchivalarea studiilor pentru persoanele care au dobândit cetăţenia română şi deţin atestat de recunoaştere

    8Echivalarea diplomelor de doctorat obţinute în alte state de cetăţenii români

    Recunoaşterea studiilor superioare

    13Recunoaşterea studiilor cetăţenilor europeni în vederea admiterii la studii universitare de master / doctorat

    Sistemul de notare românesc

    9Adeverinţe privind sistemul de notare din România – pentru învăţământul preuniversitar
    Recunoaşterea profesională presupune luarea în considerare a nivelului diplomei şi a experienţei profesionale. Acest tip de recunoaştere se realizează în scopul exercitării unei profesii într-un alt stat decât cel în care a fost obţinută diploma în cauză.

    Vizarea actelor de studii

    10Vizarea actelor de studii din învăţământul superior

    Vizarea actelor de studii din învăţământul preuniversitar

    Adeverinţa de conformitate pentru profesiile nereglementate

    11Actele necesare pentru obţinerea Adeverinţei de conformitate a studiilor cu Directiva 2005/36/CE pentru profesiile nereglementate din România

    Adeverinţa de conformitate pentru cadrele didactice preuniversitare

    Adeverinţa pentru cadrele didactice preuniversitare în vederea desfășurării activității didactice în state membre ale Uniunii Europene

    Adeverinţa pentru cadrele didactice preuniversitare în vederea desfășurării activității didactice în Canada

    Recunoaştere pentru obţinerea accesului pe piaţa forţei de muncă în România

    14Atestate de recunoaştere în vederea accesului pe piaţa forţei de muncă pentru cetăţenii statelor membre UE şi SEE şi Confederaţia Elveţiană şi membrii de familie ai acestora, posesori ai unui permis de şedere (termen lung CE / long term CE)

    Recunoaştere pentru obţinerea accesului pe piaţa forţei de muncă în România

    15Atestate de recunoaştere în vederea obţinerii permiselor de muncă pentru cetăţenii străini din state terţe

    Recunoaşterea în scopuri profesionale

    16Recunoaşterea funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute într-o instituţie de învăţământ universitar acreditată într-un stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi in Confederaţia Elveţiană

    17Dobândirea automată a calității de conducător de doctorat în România pentru persoanele care au obținut această calitate în statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană
    Cetăţeni româniCetăţeni din state membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European și din Confederaţia Elveţiană / membru de familie / protecţie subsidiarăCetăţeni ai unui stat terţ

    echivalare-studii-preuniversitare

    $
    0
    0

    echivalare-perioade-studii-preuniversitare-ISJ

    dosar-echivalare-perioade-studii-preuniversitare

    $
    0
    0

    Echivalarea perioadelor de studii preuniversitare absolvite în străinătate

    Clasele 0-10: Echivalarea de către inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a perioadelor de studii efectuate în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară
    Ordinul Ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5268 / 2015 pentru aprobarea Metodologiei privind echivalarea de către inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a perioadelor de studii efectuate în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară, înscrise în Registrul special al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar şi pentru aprobarea modelului atestatului de echivalare a studiilor efectuate în străinătate şi în România

    Acte necesare (pentru clasele a XI-a și a XII-a)

    1. Cerere prin care se solicită echivalarea studiilor:
  • Situaţia şcolară anterioară plecării în străinătate:
  • Situaţia şcolară din străinătate, pe ani şcolari şi clase promovate, din care să rezulte disciplinele studiate şi calificativele obţinute:
      • pentru actele de studii emise în Republica Moldova:
        • copii legalizate dacă documentele sunt completate cu grafie latină sau
        • copii simple şi traduceri în limba română legalizate dacă documentele sunt completate cu grafie chirilică.
      • pentru actele de studii emise în alte state:
        • copie simplă după original,
        • traducere legalizată în limba română, cu excepţia actelor de studii redactate în limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, spaniolă, italiană).
  • Documente personale de identificare, în copie simplă:
      • certificat de naştere şi
      • paşaport – copie după paginile 1, 2, 3, 4,
      • actul de identitate – buletin de identitate sau carte de identitate (pentru elevii care au împlinit 14 ani).

    echivalare-perioade-studii-preuniversitare-CNRED

    Viewing all 1272 articles
    Browse latest View live